România libidinoasă

Radu GEORGE - Infonews » 11-06-2010
Printează
Salvează ca PDF
Citeşte despre: romania
România libidinoasă

A venit canicula, iar disconfortul pe care mi-l dă e amplificat de ceea ce văd în preajmă. Nu e neapărat un lucru nou ce vă voi spune în continuare, însă în vara lui 2010 mi se pare că a luat o amploare nedorită. Este vorba despre cocalari şi despre femelele lor. Realmente, au împânzit oraşele şi în special Bucureştiul. Îi ştiţi: vorbesc tare şi urât, merg „în băşini” (după cum chiar lor le place să spună) şi se agaţă de femeile singure. Acum, odată cu venirea căldurii, s-au mai şi dezbrăcat... Au pantaloni trei sferturi, gambe păroase şi labele picioarelor „montate” în pantofi de piele. Poartă „maeu” de firmă, în mod obligatoriu ridicat peste burtă şi sparg seminţe între dinţii lor rari şi găuriţi. Scuipă cojile pe jos, în timp ce-şi aruncă membrele inferioare în stânga şi-n dreapta, astfel încât umerii „să ia ritmul”.

Noaptea îşi iau femelele - care-şi poartă celulita la vedere - şi se retrag, cu zgomot, înspre puţinele spaţii de joacă amenajate pentru copii, unde continuă să spargă seminţe, să fumeze şi să bea bere. După o anumită oră, dau drumul la manele şi se iau de adolescenţii întârziaţi.

Sigur, cocalarii nu se deplasează numai pe jos. Unii sunt taximetrişti, alţii şoferi la RATB, cu Dacie personală. Bineînţeles că dai de ei în traficul supraaglomerat din cursul săptămânii. Înjură, cu predilecţie de mamă, sar la bătaie (aproape întotdeauna cu bâta, ca să fie siguri că nu şi-o fură) şi scuipă flegme galben-verzui. Aşa fac şi femelele lor.

Cocalarii sunt la primul sistem de semnalizare şi n-are niciun rost să te pui cu ei. Admiţând că i-ai putea snopi în bătaie pentru mizeriile zilnice pe care ţi le fac, n-ai reuşi să le domoleşti avântul. Ba mai mult, cocalarii fac „prozeliţi”. Deunăzi, trecând pe lângă ambasada Statelor Unite ale Americii am auzit o înjurătură de mamă. Am întors capul şi am văzut un „domn” îmbrăcat elegant, aflat la volan, care-l suduia pe şoferul maşinii din faţa sa. Motivul? Nu s-a deplasat mai încolo cu un metru – deşi n-avea unde! – pentru a-i face loc să urce pe trotuar. Ecoul înjurăturii a persistat ceva vreme... Militarii care păzeau Ambasada, cei care stăteau la cozile interminabile pentru vize şi trecătorii au fost luaţi prin surprindere. Se holbau. Nu că n-ar mai fi auzit aşa ceva, însă totul s-a petrecut brusc şi zgomotos. Nu ştiu ce-or fi simţit ceilalţi, însă mie mi s-a făcut ruşine şi ciudă (pentru a mia oară) din cauză că trăiesc în România. Eram şi aşa nervos din pricina căldurii şi a problemelor curente... Chiar nu-mi doream să aud fanteziile sexuale ale „domnului” cu cravată, fantezii ce o vizau pe mama (în vârstă sau defunctă) a domnului aflat în maşina din faţa sa. A fost prea mult şi m-am hotărât să mai scriu o dată despre asta. Ştiu că nu voi schimba nimic, însă mă mai descarc şi eu...